Pasiunea este motivare, pasiunea creeaza voaloarea. Toate companiile isi doresc oameni self-motivati, pro-activi.
De ce?
Pentru ca este foarte greu sa motivezi oamenii. Un om demotivat, pasiv, defensiv va adera foarte greu la obiectivele echipei, nu va pune suflet, nu se va implica, nu va munci cu pasiune, va fi indiferent si las.

“Sunt numai doua forme de a trai: putrezind sau arzand. Lasii si hraparetii vor alege prima, bravii si marinimosii, pe a doua.” ( Maxim Gorki )

Nu de moarte se tem oamenii, ceea ce ne sperie este mult mai ingrijorator, ne temem sa nu fi apucat sa traim de fapt. Ne temem ca nu am fost vi cu adevarat, ca nu am inteles ce inseamna viata, ca nu am apucat sa traim. Din ce in ce mai putini oameni reusesc sa regaseasca un scop in ceea ce fac, in munca lor. In loc sa-si traiasca viata, viata ii traieste pe ei. In loc sa miste lucrurile, reactioneaza la problemele pe care viata li le pune in fata. In loc sa se trezeasca dimineata hotarati sa-si atinga telul se trezesc obositi de o viata fara vre-un rost.

Indata ce inceteaza lupta pentru suprvietuire, asa cum se intampla intr-o societate prospera, se naste intrebarea “pentru ce sa supravietuiesti?”, “si ce daca supravietuiesc?”. Un argument statistic ne arata ca numarul sinuciderilor scade drastic in timpul razboaielor.
De ce?
Pentru ca in timp de razboi oamenii au un rost, au un tel in viata, lupta sa supravietuiasa! In lipsa telurilor pe care viata ni le impune, omul ramane descumpanit de propria lui inutilitate. Ce daca exist? Ia pusca din sertar si merge la scoala sa-si impuste colegii.

Fara tel si viziunea clara a trecerii noastre prin viata nu stim de unde venim sau incotro mergem, este ca si cand ne urcam in taxi si-i spunem soferului: “du-ma unde vrei!”. Asa isi traiesc multi oamenii viata. Asteptand sa li se intample ceva. Facandu-si griji si irosindu-se inutil in a nu face nimic. Asteptand ocazia de a dovedi ce ar fi putut face, dar fara o imagine clara asupra acestei ocazii.

Ratiunea de a trai o gasim in strafundul sufletului nostru. Este ceea ce ne face sa dam cu pumnul in masa. Rostul nostru pe pamant este sa lasam lumea un pic mai buna decat am gasit-o! Trebuie sa fim flacara, solie, deschizator de drumuri iar valul pe care il lasam in urma sa dainuie dincolo de existenta noastra.

Acasta este adevarata bucurie in viata, sa existi pentru un scop pe care-l consideri maret, sa reusesti sa te epuizezi inainte de a fi dus la groapa, sa fi o forta a naturi si nu un biet omulet febril si egoist, pururea nemultumit, ce sufera si se se tanguie neincetat ca lumea nu se consacra idei de a-l face pe el mai fericit.

Afisari :512