Am inceput sa respect puterea clipei in momentul cand am inteles (cat de tarziu!) ca nimic nu poate fi definitiv. In curgerea ei viata te lasa sa crezi (cateva clipe) ca unele lucruri iti apartin, ca poti controla ceva si in final ca toate au un sfarsit. Sfarsitul nu exista! Nici moartea nu e pentru totdeauna (credinciosii stiu de ce). Lentilele prin care privim viata pot fi atat de deformate incat acesta enorma distanta intre efemer si definitiv sa treaca ne-remarcata de catre ochii nostri.

Stiti cu totii povestea Titanicului, care s-a scufundat in 1912 si care nu avea barci de salvare pentru toti pasagerii. In cele 20 de barci de salvare incapeau numai 1178 de persoane (daca ar fi fost incarcate maxim) din cele 2201 ce calatoreau cu vasul. Astfel s-a intamplat ca 1490 de oameni sa moara in apele inghetate si numai 711 sa fie salvate.

De ce? Pentru ca armatorii si constructorii l-au crezut ca fiind de ne-scufundat. Asa cum noi privim aceasta lume trecatoare si schimbatoare ca fiind eterna (oricat de mult s-ar chinui cei de la Hollywood sa ne sperie cu viitorul si anul 2012).

Nu incerc nici pe departe sa va vand o poveste despre sfarsitul ce sta sa vina, subliniez numai importanta clipei si gustul vietii in fiecare particica a sa. Asa cum Japonezii au inteles cu multe sute de ani inainte: clipa poate fi un univers. Privind florile de cires inflorite si citind un haiku, patrundem un pic din nemerginirea si zbaterea universului incorsetat in clipa ce trece.

Mireasma de orhidee
pe aripi de fluture
s-a mutat.

basho

Antract – Nimic Nu E Vesnic

Afisari :683