De mai multe ori in cariera am avut de reprosat lucruri angajatorului si sunt convins ca nemultumirile au fost de ambele parti. Ei au nevoie de un angajat motivat, stabil, proactiv, cu spirit de echipa si bine pregatit profesional, eu am nevoie de siguranta si orizont. Lucrurile par simple … si totusi e tare greu sa le pui impreuna.

In conditile pietei muncii de astazi in care un angajat poate sa-si gaseasca in cateva ore un alt loc de munca, loialitatea este pasare rara. Dar oare are nevoie angajatorul de angajati loiali? Zilele in care un angajat iesea la pensie din locul de munca unde se angajase dupa terminarea facultatii au apus de mult. In mediul concurential de astazi firmele isi doresc sa reziste in piata, iar asta nu se poate realiza decat creand valoare reala. Munca fara elan in spiritul finalizarii celor 8 ore zilnice nu va creea valoare … nu are cum.

Performanta este cladita pe si din entuziasm. Este hranita din visul de mai bine … acolo unde simti ca daca dai vei primi. Este ca atunci cand esti indragostit … propriul entuziasm mentine motivarea si conduce la success si performanta. Daca un om sta pentru un salariu mare dar nu face ceea ce-i place nu va ajunge sa sclipeasca, poate sa fie fals self-motivat de catre obiective personale (rate de plata, familie de intretinut), poate sa i se acorde toate facilitatile, bonusurile si pachetele posibile … nu va creea perfomanta fara acea scanteie de pasiune si vis.

Prin optica mea, dupa disparitia entuziasmului nimic nu mai poate schimba lucrurile, fie ca angajatul pleaca, este dat afara sau ramane … este o relatie moarta, nu creeaza valoare pentru nici unul dintre parteneri.
Este adevarat ca in timp chiar si in relatile bazate pe entuziasm lucrurile par sa se estompeze, emotia inceputului si fiorul startului nu vor mai fi resimtite cu aceeasi vigoare … ca intr-o casnicie in care flacara dragostei palpaie dar nu mai arde cu valvataie. Este timpulul noilor inceputuri … momentul in care angajatii buni devin parteneri si trec la nivelul superior de business … daca road-map-ul de crestere profesionala nu este bine calibrat pentru fiecare angajat … oamenii buni pot pleca, pentru a creste in alta parte.

Ce as vrea eu de la locul meu de munca?
- sa ma simt ca acasa (sa am cel putin birotica, papetaria si cafeau mea de dimineata)
- sa lucrez intr-o firma in care sa simt ca omul este respectat
- sa simt ca munca mea conteaza, e de folos (in domeniu medical de exemplu – sa ajut cumva alti oameni)
- sa am posibilitatea sa dau totul = sa creez valoare
- sa simt ca atunci cand dau mai mult, o sa primesc mai mult, rezulatele muncii mele sa fie cumva transparente catre mine (bugete de departament, incasari de la clienti … etc)
- sa am siguranta zilei de maine si un sistem in care sa pot vizualiza cresterea mea viitoare (sa stiu incotro ma indrept in acea pozitie)
- sa lucrez intr-un sistem de business de la care sa am de invatat (nu in improvizarea romaneasca unde in orice pozitie m-as afla trebuie sa redescopar apa calda)
- sa lucrez langa oameni care ma respecta si isi respecta propria pozitie (isi vede fiecare de specializarea lui – exclud deci din start manageri care nu asculta estimarea unui specialist platit pentru asta si care forteaza termenele, oameni de marketing care emit judecati de valoare legate de domenii pe care nu le stapanesc … etc)