In fiecare dintre noi poate mai traieste copilul ce se vrea rasfatat si plange dupa atentia parintilor. Deprinderile din copilarie ce ne aduceau foloase secundare isi mentin influenta peste ani. Nu mai suntem copii, am devenit adulti cu responsabilitati si totusi …

Imi aduc aminte cum mergeam in biroul sefului si ceream recunoastere, exact ca un copil rasfatat care desi are tot continua sa fie nemultumit. Nemultumirea este in ochii copilului atitudinea prin care devine important si primeste atentiea parintilor.

Ai putea sa ai norocul si sa intalnesti seful potrivit care sa te ghideze spre iesirea din situatia de copil rasfatat, sa te ajute sa te redescoperi, sa te re-etalonezi in noile roluri pe care acum le ocupi.

Ai putea sa patesti la fel si in viata personala cand astepti de la partener atentia si rasfatul pe care viata nu ti le mai ofera. Este foarte usor sa dai vina pe situatii si evenimente ce nu sunt in mana ta si pe care nu le poti schimba … in loc sa te confrunti cu cele pe care le poti schimba in tine.

Misca lucrurile, gandeste pozitiv, fii proactiv … sunt indemnuri ce nu pot depasi conditionarea copilului ce vrea rasfat. Conditionarea trebuie sa fie depasita din interior. Dezamorsarea  acestei bombe cu ceas nu poate fii facuta din exterior. Din exterior poti sa fi ghidat, sfatuit, dar treaba trebuie sa o faci cu mainile tale.

M-am regasit pe deplin in postul scris de Mihnea pe blogul personal:

“Personajul principal in povestea noastra este copilul. Copilul din adult. El ajunge sa traiasca din propriul joc, sa castige bani, eventual si faima, dar, undeva, isi doreste sa fie tratat in continuare (si) ca un copil. Altfel, risca sa se piarda, sa o “ia pe cai gresite” sau pur si simplu sa se blazeze.

Exista cel putin doua conditii necesare pentru ca devierea sau blazarea sa nu se petreaca: sa aiba un model parintesc pozitiv (proiectat, la job, asupra sefului) si sa fie bagat in seama, cu tot ce presupune asta (ascultare, interesare, incurajare, corectare s.a.m.d.).

Sindromul “Printului”, valabil pentru cei care trec de la joc la job, este semnalul disperat al copilului-adult care nu mai e condus de modele bune si care nici macar nu mai e bagat in seama.”

Afisari :581